Ruta Gastronomică Transfrontalieră România–Moldova – un pod al gusturilor și tradițiilor

Ruta Gastronomică Transfrontalieră România – Republica Moldova a fost lansată oficial pe 14 noiembrie, reunind peste 50 de obiective turistice de pe ambele maluri ale Prutului. Proiectul își propune să valorifice autenticitatea și diversitatea gastronomică din regiune, dar și să consolideze parteneriatele dintre comunități, sectorul HoReCa, producătorii locali și autoritățile publice, contribuind la dezvoltarea turismului durabil.

Traseul din Republica Moldova se întinde pe o distanță de 1.506 km, de la Nord la Sud, și poate fi parcurs în 10 zile. Acesta include 25 de obiective turistice din 17 raioane, printre care restaurante tradiționale, pensiuni, vinării, complexe turistice, un atelier gastronomic, un muzeu al pâinii, singura păstrăvărie din țară și o mănăstire certificată ecologic.

Ruta reflectă bogăția culinară locală, de la sarmale, plăcinte și zeamă, până la rețete specifice comunităților găgăuze, bulgare și ucrainene.

Ruta Moldovei este conectată cu cea din România, care cuprinde 30 de obiective turistice din Regiunea Nord-Est, formând împreună un circuit culinar integrat. Fișa tehnică a traseului a fost elaborată conform noilor Norme metodologice pentru aprobarea rutelor turistice naționale, adoptate recent de Guvern.

Citiți mai mult:

Viitorul soiei în Republica Moldova: Între supraviețuire și riscul colapsului

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.