Criza irigațiilor în agricultura Republicii Moldova și posibile soluții pentru asigurarea apei și creșterea productivității terenurilor agricole
Republica Moldova se confruntă de ani buni cu o problemă majoră în agricultură -lipsa sistemelor eficiente de irigare. Schimbările climatice, seceta și degradarea infrastructurii au redus semnificativ suprafețele irigate, afectând direct productivitatea fermierilor.
În cadrul emisiunii „Actualitatea la Raport”, difuzată la AGRO TV Moldova, deputații Iurie Levinschi din partea Partidului Acțiune și Solidaritate și Sergiu Stefanco din partea Partidului Democrația Acasă au vorbit despre gravitatea situației și posibile soluții, menționând însă că unele dintre acestea – precum aducerea apei din Dunăre – ar putea fi extrem de costisitoare pentru stat.
IURIE LEVINSCHI, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate:
,,Noi trebuie cumva să mărim suprafețele terenurilor care sunt irigate. Dacă în perioadele bune a Republicii Moldova erau irigate până la 300 mii de hectare, astăzi avem 9-10 mii cred că este foarte bine. Este planificat pe viitor ca aceste suprafețe să fie până la 50 mii de hectare, pentru aceasta trebuie să dezvoltăm sistemul de irigare, trebuie să vedem eficientizarea lui, totodată trebuie să atragem investiții anume pentru acest domeniu prioritar.”
În cadrul discuției, deputatul Sergiu Stefanco, din partea Partidului Democrația Acasă, a menționat o soluție propusă de la prim-ministru privind aducerea apei din Dunăre pentru irigarea terenurilor agricole, exprimându-și nedumerirea și îngrijorarea față de costurile acestei inițiative.
SERGIU STEFANCO, deputatul Partidului Democrația Acasă:
,, Eu i-am pus întrebarea domnului prim-ministru, dumnealui a spus clar că noi nu avem sursă de apă și trebuie să ne gândim cum să aducem apa de la Dunăre. Pentru mine este straniu, iar întrebarea pentru societate dar și pentru cei care vor să aducă apa din Dunăre pentru a face irigare în Republica Moldova. Ce ar trebui noi să cultivăm pentru a acoperi aceste cheltuieli? Noi am reiterat poziția nostră, dacă la întrebat pe ministrul Mediului, să mergem acolo, să vedem ce se întâmplă cu apa din râul Nistru, noi avem o catastrofă despre care nu se discută.”
Potrivit ministrei Agriculturii, Ludmila Catlabuga, prin Sistemele Centralizate de Irigare (SCI) sunt irigate aproximativ 9.000 de hectare, iar alte 7.000 ha beneficiază de sisteme mici, gestionate individual de fermieri sau agenți economici. În total, doar 16.000 de hectare sunt efectiv irigate – adică doar 0,009% din cele 1,7 milioane de hectare de teren agricol existente în țară.
Deși la începutul anului 2022 suprafața terenurilor amenajate pentru irigare era estimată la 215,9 mii ha, în realitate doar o mică parte dintre acestea mai pot fi utilizate. Dacă în 1992 Moldova dispunea de 320 mii ha de terenuri irigabile, astăzi doar 40.000 ha mai pot fi teoretic asigurate cu apă, iar suprafața efectiv irigată se situează între 4.000 și 6.000 ha.
Conform datelor Agenției „Apele Moldovei”, din cele 78 de sisteme centralizate de irigare existente, 51% sunt ruinate sau complet distruse, 22% nefuncționale, iar doar 27% mai funcționează parțial – o imagine care reflectă degradarea profundă a infrastructurii de irigare din țară.
Citiți mai mult:
Catlabuga: Promovarea produsului autohton, prioritate pentru MAIA
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.

