Comunitatea de mediu din Republica Moldova și-a exprimat îngrijorarea față de modul în care sunt gestionate consultările privind viitorul ministru al Mediului. Organizațiile neguvernamentale subliniază că vocea lor rămâne marginalizată, iar deciziile continuă să fie luate fără implicarea celor care activează zi de zi în protecția naturii și gestionarea durabilă a resurselor.
În plus, informațiile despre candidați apar în mod frecvent prin scurgeri neoficiale, ceea ce accentuează lipsa de transparență.
Într-o scrisoare deschisă, mai multe organizații de mediu au propus criterii clare pentru viitorul ministru/viitoarea ministră: competență și experiență în domeniul mediului, integritate, cunoașterea angajamentelor internaționale, capacitatea de a echilibra dezvoltarea economică cu protecția naturii și deschidere la dialog cu sectorul neguvernamental și academic.
Comunitatea de mediu insistă ca ministerul să rămână o instituție autonomă, capabilă să răspundă eficient crizelor de mediu.
Semnatarii subliniază că numirea ministrului nu trebuie să fie un simplu exercițiu politic, ci o decizie de importanță națională, care să asigure că protecția mediului rămâne prioritate în fața intereselor economice sau de partid. Ei cer Prim-ministrului și Parlamentului să organizeze un proces transparent, consultativ și bazat pe profesionalism și integritate.
La apelul comunității de mediu au aderat peste 40 de organizații și activiști civici. Semnatarii afirmă că fiecare decizie luată astăzi în domeniul mediului va modela calitatea vieții viitoarelor generații și că protejarea mediului nu este o opțiune, ci o obligație morală și constituțională.
Citiți mai mult:
Șoferii pot verifica abaterile rutiere în MCabinet
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.