Primăria municipiului Chișinău dă start înscrierilor pentru Festivalul Municipal al Voluntarilor, ediția a III-a, un eveniment dedicat recunoașterii implicării civice și premierii celor care contribuie la dezvoltarea comunității. Festivalul aduce în prim-plan poveștile voluntarilor și proiectele cu impact în domenii precum educația, cultura, sportul, asistența socială și promovarea valorilor europene.
Evenimentul cuprinde patru secțiuni de concurs, cu premii consistente oferite de municipalitate. Categoriile includ: Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Proiectul de voluntariat al anului și Structuri care implementează voluntariat. Premiile variază între 7.000 și 20.000 de lei, în funcție de categorie. Cei interesați pot depune dosarele de participare în perioada 2 octombrie – 17 noiembrie. Gala de premiere va avea loc pe 5 decembrie, zi în care este marcată Ziua Internațională a Voluntarilor, un moment de recunoaștere pentru toți cei care aleg să dăruiască timp și energie pentru binele comunității.
Citiți mai mult:
Control coordonat la punctul de trecere Sculeni
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.