Alertă sanitară în Cărpineni: focare de Pestă Porcină Africană
În comuna Cărpineni, începând cu sfârșitul lunii iulie au fost depistate cinci focare de Pestă Porcină, cel mai recent caz a fost semnalat la data de 2 septembrie. Primarul localității a declarat pentru AGROTV Moldova că toate cazurile au fost înregistrate în gospodăriile persoanelor fizice.
FRIJA MIHAIL, Primarul Comunei Cărpineni:
,, Până la acest moment au fost depistate circa 5 cazuri de Pestă Porcină Africană, dar în fiecare dintre aceste cazuri sunt un număr mai mare de capete, estimativ 25 deja au fost confirmate la cetățeni. Campania de informare este în proces la moment, localitatea este la curent cu starea actuală, oamenii sunt informați precum că avem în localitate Pesta Porcină. În momentul când un focar este depistat într-o gospodărie, cetățenii ar trebui să ne informeze atât pe noi cât și pe ANSA pentru a se lua măsurile necesare.”
Dacă unii localnici din Cărpineni spun că sunt bine informați în privința focarelor, alții nu cunosc despre cele întâmplate.
,,Cunoaștem că în localitate este Pesta Porcină, dar noi nu prea consumăm carnea de porc și nuci nu mă interesează.”
,, Da, cunoaștem că este Pesta Porcină în localitate, am fost anunțați însă noi nu deținem porcine acasă.”
,,Am fost informați, pe toate paginile de socializare locale sunt anunțurile, dar și pe pagina oficială a Primăriei este anunțul, respectiv suntem foarte bine informați.”
,, Ceva am auzit, dar nu sunt sigur că informațiile sunt veridice. La moment sunt multe speculații și dezinformări dar și manipulări în masă.”
,, Nu cunosc că în sat este Pesta Porcină, pentru prima data acuma aud.”
Autoritățile sanitare au confirmat prezența focarelor de Pestă Porcină Africană în comuna Cărpineni. Purtătoarea de cuvânt a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Mariana Gratii a declarat că în zona focarelor a fost instituită carantină.
MARIANA GRATII, Purtătoarea de cuvânt ANSA:
,, În acea localitate au fost depistate 3 focare la porci domestici. Astfel a fost întrunită comisia responsabilă din acea regiune pentru a întreprinde toate măsurile necesare, iar în perimetrul focarelor a fost instalată carantină.”
Și președintele Asociației Crescătorilor de Porci, Andrian Burduja, semnalează o situație fără precedent în comuna Cărpineni.
ANDRIAN BURDUJA, președintele Asociației Crescătorilor de Porci:
,, Niciodată nu am avut o astfel de situație ca în același sat să fie 7-8 cazuri într-o lună unul după altul. De obicei apărea la unul sau două, ulterior situația se stabiliza poate apărea peste jumătate de an, iar acuma reiese că avem deja de o lună 7-8 cazuri săptămânal fără oprire, iar toate sunt la persoane fizice sau depistate deja cadavrele.”
Mai mult, Andrian Burduja a declarat că autoritățile locale nu dispun de resurse suficiente pentru a realiza procesul de crotalizare.
ANDRIAN BURDUJA, președintele Asociației Crescătorilor de Porci:
,, Problema constă în faptul că se atribuie multe responsabilități autorităților locale, dar posibilitățile lor financiare și logistice sunt limitate. ANSA vine cu recomandări și regulamente care ipotetic autoritățile nu le pot face.”
De altă parte, ANSA precizează că procesul este simplu și se realizează în baza unei cereri.
MARIANA GRATII, Purtătoarea de cuvânt ANSA:
,, Ei se adresează în cadrul subdiviziunii ANSA, iar colegii vin gratuit și crotalizează animalele.”
Autoritățile continuă monitorizarea situației, iar campania de informare a localnicilor este în desfășurare. Specialiștii recomandă cetățenilor să raporteze imediat orice focar de boală, pentru a preveni răspândirea Pestei Porcine Africane în localitate.
Citiți mai mult:
Guvernul și Banca Mondială lansează un proiect de restaurare a ecosistemului Nistrului
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.