Zeci de copaci tăiați ilegal la Râșcani, prejudicii de 52.000 de lei

Zeci de copaci, tăiați ilegal la Râșcani. Inspectorii de mediu au desfășurat în ultimele zile mai multe razii pentru a contracara cazurile de tăiere ilegală a vegetației forestiere din teritoriile aflate în gestiune. Acțiunile au scos la iveală două ilegalități, soldate cu pierderi considerabile pentru fondul forestier.

Potrivit autorităților , primul caz a fost depistat în fâșia forestieră de protecție a câmpurilor agricole din extravilanul localității Sângureni. Persoane necunoscute au tăiat 18 stejari, cu un volum de 4,8 m3 de masă lemnoasă sustrasă. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 9.800 de lei. Al doilea caz a avut loc în extravilanul localității Șumna, unde au fost tăiați 16 arbori de specia dud. De această dată, autorul a fost identificat. Prejudiciul cauzat mediului a fost evaluat la 42.240 de lei. În ambele cazuri, oamenii legii au pornit procese penale.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului atenționează că asemenea cazuri, au un impact semnificativ asupra mediului și subminează rolul fâșiilor forestiere de protecție în combaterea eroziunii solului și menținerea echilibrului ecologic.
În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să manifeste responsabilitate față de natură și să anunțe imediat inspectorii sau poliția atunci când observă tăieri ilicite de arbori ori alte acțiuni ce pun în pericol mediul.

Citiți mai mult:

Ministerul Educației anunță concurs național de repartizare a tinerilor absolvenți în școli

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.