Trei centre medicale modernizate cu sprijinul CNAM

Compania Națională de Asigurări în Medicină va finanța încă trei proiecte investiționale, din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale. Alocarea fondurilor – în valoare de peste 1,5 milioane de lei – a fost posibilă datorită economiilor obținute în urma procedurilor de achiziții publice pentru proiectele deja aprobate în acest an.

Noile proiecte includ lucrări esențiale pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale din trei instituții din țară:

 Instituțiile medicale care vor fi renovate:

  • Reconstrucția acoperișului Centrului de Sănătate Mănoilești;
  • Reparația și optimizarea condițiilor de lucru în laboratorul clinic al Centrului de Sănătate Șoldănești;
  • Instalarea rețelelor electrice exterioare și a unui generator autonom la Secția consultativă a Spitalului raional Căușeni „Ana și Alexandru”.

Aceste investiții se aliniază obiectivelor strategice din domeniul sănătății și contribuie la atingerea țintelor din Strategia națională„ Sănătatea 2030”. Pentru anul 2025, CNAM a prevăzut un buget total de 97 de milioane de lei pentru finanțarea a circa 100 de proiecte investiționale în domeniul sănătății publice.

Citiți mai mult:

Serviciile consulare, accesibile online prin platforma eConsulat

Contraste termice între zi și noapte, dar fără risc pentru agricultură: Meteorologii explică fenomenul

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.