Focare de pesta porcină africană și rabie

Trei focare de pesta porcină africană și două  focare de rabie depistate pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor cazurile au fost înregistrate în perioada 13-25 august în raioanele Hâncești, Edineț și Ungheni. În acest context, ANSA solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.

De asemenea, în contextul desfășurării lucrărilor de recoltare a cerealelor, ANSA îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate.  Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA. Totodată, specialiștii recomandă evitarea utilizării în hrana animalelor a resturilor culinare și respectarea cerințelor minime de biosecuritate. La rândul său consumatorii sunt îndemnați să nu procure animale fără certificate sanitar- veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate.

ANSA este dispusă să acorde persoanelor care vor sesiza autoritatea despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, recompense în mărime de 50 euro pentru fiecare cadavru notificat.

Citiți mai mult:

Sistemul „Pergola” ajută viticultorii să obțină o roadă de 4 ori mai mare decât sistemul spalier

Mierea se scumpește în acest an din cauza producției reduse

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.