Accident grav la Măgdăcești, raionul Criuleni. 16 persoane au ajuns la spital

Un grav accident a avut loc în dimineața zilei de 11 aprilie, în localitatea Măgdăcești din raionul Criuleni. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, un microbuz de pe ruta Drăsliceni-Chișinău s-a lovit violent cu un camion. La fața locului au intervenit șase ambulanțe, dintre care 2 echipe specializate de Terapie Intensivă Mobilă din capitală.

În urma impactului, 16 persoane, printre care 2 minori, au fost transportate la spital cu diverse traumatisme. Oamenii legii au stabilit că un microbuz, condus de un șofer de 63 de ani, a fost lovit lateral de un camion, care a efectuat o manevră de efectuare a benzii fără a se asigura.

Lovitura a fost atât de puternică, încât microbuzul a rupt parapetul de protecție a drumului și a ajuns într-un gard, pe care l-a distrus. În urma impactului, 18 pasageri au fost duși la spitalele din Chișinău. Trei din aceștia, toți cu vârstele de 16 ani, au ajuns la Institutul Mamei și Copilului.

„Au fost supuși examinărilor în cadrul departamentului Primiri Urgente, unde s-a constatat că doi dintre ei au leziuni mai grave și au fost internați, unul în secția de neurochirurgie, celălalt în secția chirurgie urgentă. Se află până la moment sub supraveghere medicală, în stare de gravitate medie. Unul din pacienți, de asemenea, a fost examinat, dar nu a avut nevoie de internare și a fost externat la domiciliu”., a menționat purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu.

Restul oamenilor au fost duși la Institutul de medicină urgentă. 7 dintre ei rămân internați în secțiile de profil.

„În departamentul de Primiri Urgente de la IMU au fost 15 pacienți, adică 14 cu ambulanța și un pacient a venit de sine stătător. Un pacient se află în stare gravă, iar alți 6 sunt în stare de gravitate medie, dar au necesitat spitalizare. 8 pacienți, după consultare, au plecat cu recomandări la tratament ambulator”, purtătoarea de cuvânt a IMU.

Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic și s-a constatat că niciunul dintre ei nu se afla în stare de ebrietate. Investigațiile pe caz continuă.