Doar 6,5 % din moldoveni s-au vaccinat

Toți moldovenii, indiferent de ocupație, se pot imuniza la medicul de familie sau la centrele de vaccinare, programându-se preventiv.

Momentan, se atestă o scădere îmbucurătoare a infectărilor cu COVID-19. În urma efectuării testelor, doar 4 la sută sunt pozitive.

„Procentul persoanelor confirmate pozitiv din totalul testelor efectuate săptămâna precedentă este de doar 4%. Respectiv, patru persoane din 100 au fost confirmate cu virusul SARS-CoV-2. Aceasta denotă, de fapt, și o accesibilitate foarte înaltă a instituțiilor medicale pentru testare și, desigur, capacitatea  laboratoarelor pentru a efectua testele la Covid este în creștere,” afirmă Denis Cernelea, secretar de stat MMPSF.

Până în prezent s-au imunizat peste 250.000 de persoane. Cea mai mare rată de vaccinare s-a înregistrat în municipiul Chișinău, aproximativ 10 la sută și în raioanele Rezina, Florești, Cimișlia – 7-8 %.

„Cumulativ, au fost efectuate peste 253.000 de vaccinuri. Total persoane vaccinate cu doza I sunt 219.000, practic, acoperirea națională la vaccinare ajunge la 6,5 %, iar cu doza II sunt 34.300. Desigur că diferă mult acoperirea teritorială, chiar și în cadrul aceluiași raion.”

Potrivit autorităților, în țară, este suficient ser pentru următoarea perioadă, săptămânal fiind vaccinați circa 40 de mii de oameni.

„Am recepționat mai multe loturi de vaccin anti-COVID19, fiind 785.780 de doze în total. Întotdeauna aceste doze vor fi împărțite în două, vor fi stocate și pentru doza II. Avem capacitate de vaccinare a 392.885 de persoane, astfel 56 % din stocurile existente și persoanele care necesitau imunizarea cu doza I sunt deja vaccinate,” menționează Alexei Ceban, medic epidemiolog.

Chiar dacă se atestă o reducere semnificativă a îmbolnăvirilor cu SARS CoV 2, responsabilii din domeniul medical recomandă oamenilor să fie precauți și după vaccinare.

„Menționăm și reiterăm de fiecare dată că după vaccinare fiecare persoană trebuie să se protejeze.. Deci să nu uităm de măsurile de protecție în niciun caz.”

La nivel global, s-au imunizate peste un miliard de persoane, cei mai mulți – în insulele Seychelles, Israel și San Marino.