Conferință Internațională: Strugurii de masă a Ucrainei, experiența RM

Aspectele de marketing, tehnologii moderne de prelucrare a strugurilor de masă, dezvoltarea cooperativelor, dar și experiența Republicii Moldova în procesul de export al strugurilor de masă sunt câteva dintre subiectele abordate la Conferința Internațională ”Strugurii de masă ai Ucrainei 2022: experiența Moldovei”.

Evenimentul a adunat la aceeași masă viticultorii din Republica Moldova, experți internaționali și regionali, dar și o delegație de producători de ramură din Ucraina.

Deși Republica Moldova este unul dintre principalii exportatori de struguri de masă din Europa, iar experiența acumulată reprezintă un exemplu pentru țara vecină, procesul a fost îngreunat din cauza crizei economice și a războiului din Ucraina. Totodată, seceta reprezintă un alt factor negativ care a influențat asupra cantității de struguri produse în acest an, a accentuat Iurie HURMUZACHI directorul adjunct: ”Chiar dacă în spațiile de depozitare din țară se estimează de a fi cu circa 50% mai puțină producție, comparativ cu anul precedent, cantitatea și calitatea strugurilor sunt la nivel. Potrivit estimărilor, din cantitatea totală, în jur de 30-40% va fi exportată”.

Tudor ROBU reprezentant adjunct, a menționat că recent s-a făcut o analiză a impactului pe care l-a avut seceta asupra produselor agricole, iar strugurii sunt acel produs care a fost mai puțin afectat.Deși prețul strugurilor de masă în acest an a început cu un preț mic, prognozele arată că actualmente se înregistrează o creștere lentă, iar această tendință se va simți și în următoarea perioadă, lucru valabil atât pentru țara noastră, cât și la nivel internațional. Lucru pe care l-a confirmat și Andriy YARMAK, economist din Italia. Expertul a menționat că în ultimii ani a crescut cererea pentru strugurii de masă, iar la baza acestei majorări stau câteva criterii – în primul rând strugurii sunt un produs ieftin, iar datorită condițiilor de păstrare care se dezvoltă de la un an la altul, aceștia pot fi disponibili și în afara sezonului. Totodată, producătorii au început să se orienteze și la diferite metode de ambalare și vânzare, ceea ce fac produsul mai atractiv. Un alt motiv care a dus la popularizarea strugurilor, este diversitatea de soiurilor fără semințe , ceea ce-i face a fi un produs ușor de consumat.

Deși tendințele globale vorbesc despre creșterea cererii pentru struguri, Aleksandra MANKO, experta proiectului din Ucraina a venit cu o analiză a pieței realizată în statul vecin. Potrivit studiul prezentat de expertă, strugurii de masă autohtoni nu sunt foarte populari în rândul consumatorului ucrainean. Iar motivele sunt legate de felul în care percep viticultorii ucraineni această ramură. Aceștia oferă o gamă mai îngustă de soiuri, care începând cu atractivitatea vizuală urmată de tehnologiile de păstrare și ambalare, cedează față de strugurii de masă de import. Totodată, felul în care viticultorii din Ucraina își construiesc afacerile în domeniu este mai puțin orientat la cantități mari și diverse. Din acest motiv, Ucraina, deși are condiții asemănătoare cu cele ale Republicii Moldova în ceea ce ține de condițiile climatice, continuă mai mult să importe decât să se orienteze spre export.

Tatyana SHMAGLYUCHENKO a făcut o analiză comparativă a situației din Republica Moldova și Ucraina și a identificate principalele diferențe dintre modul în care percep viticultura producătorii de la noi și din statul vecin. Potrivit datelor expuse, în Ucraina sunt prea puțini agricultori interesați de acest domeniu de activitate. Totodată, producătorii nu folosesc potențialul maxim al terenurilor de care dispun, dar și în general lipsește o cultură națională în acest domeniu și a unui control al calității produsului.

Republica Moldova are o experiență bogată în creșterea și exportul strugurilor de masă, încă este la capitolul în care și ea învață, potrivit celor expuse de Andrei BOTEZATU specialist în struguri de masă. Acesta a prezentat atât punctele forte cât și cele la care producătorul autohton urmează să tindă. Un indicator negativ ar fi că există o tendință de descreștere în ceea ce ține de tendința de înființare a plantațiilor viticole, atât a soiurilor tehnice, cât și ale celor de masă. Spre comparație, dacă în 2020 această tendință era de 443,5 de ha de plantații noi de soiuri de masă, în 2021 această cifră a scăzut la cifra de 356,6 ha. Totodată, expertul a concluzionat că tendința pozitivă este că sectorul cultivării strugurilor de masă este mai organizat, dar necesită o mai multă fortificare.

Pe lângă date și analize realizate de experții regionali și cei internaționali, producătorii din Republica Moldova au împărtășit din experiența acumulată. Ion SULA, președinte al Asociației Producătorilor de struguri de masă a vorbit despre avantajele și scopul lucrului în asociații. Acesta a expus pe larg cum au reușit să planteze cu succes primele 6 ha de struguri de masa în baza sistemului pergola. La fel, a accentuat că datorită cooperării, producătorii de ramură devii mai competitiv pe piață și ca rezultat se obține un profit mai mare.

Nicolae GRIGORIȚA managerul companiei, a prezentat reușitele acumulate în cadrul cooperativei, dar și riscurile la care sunt expuși producătorii de struguri în seră, unul dintre ele fiind costurile ridicate de producție. Dar un avantaj indiscutabil este producerea și comercializarea strugurilor până la începerea sezonului tradițional.

Reprezentantul cooperativei de întreprinzători ”Ved – Mar Agro” a vorbit atât despre felul în care au dezvoltat întreprinderea, cât și despre necesitatea de a cultiva cât mai multe soiuri apirene. Consumatorii se orientează tot mai mult pe strugurii fără semințe, iar această tendință se simte atât pe plan internațional, cât și pe cel local.

Petru MIHOV director a pus accentele pe modul în care producătorii ar trebuie să-și aleagă soiurile atunci când își propun să înființeze plantații de struguri. Aceștia urmează să se orienteze la cerințele pieței, să cultive soiuri rezistente la îngheț, ușori adaptabili la tipurile de sol și relief cu luarea în considerație a posibilităților de irigare.

Producătorii prezenți la eveniment au avut parte și de un panel de discuții, în care și-au adresat întrebări și au venit cu unele completări și explicații suplimentare.

Evenimentul a fost unul care a stârnit reacții pozitive din partea participanților, dar și din partea oficialilor. Eugen VERDEȘ bancher asociat BERD a menționat că asemenea proiecte sunt binevenite pentru că producătorii au posibilitatea să facă schimb de informații și de experiențe, ceea ce duce la creșterea gradului de responsabilizare și implicare, iar într-un final asta reprezintă cheia succesului. Iar Tudor ROBU reprezentant adjunct a adăugat va continua să susțină asemenea proiecte care promovează produsele agricole cu valoarea adăugată înaltă și care este un exemplu foarte bun pentru cultura agroalimentară din Republica Moldova.

Conferința Internațională ”Strugurii de masă ai Ucrainei 2022: experiența Moldovei” a fost organizată de Federația Agricultorilor FARM sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu suportul proiectelor East-Fruit și АПК-Информ: овощи и фрукты.

Evenimentul a avut loc la Chișinău la data de 2 noiembrie, la care au participat circa 100 persoane: producători de struguri de masă din țară, o delegație formată din 14 viticultori din Ucraina, proiecte internaționale, asociații de agricultori, experți internaționali și locali, mass media.  

La data de 3 noiembrie delegația de producători din Ucraina se află într-o vizită de studiu la Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri de Masă din Costești, unde vor face cunoștință cu tehnologiile moderne de cultivare a strugurilor de masă.