600 de milioane de euro pentru redresarea economiei

Moldova va primi 600 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru relansarea economică a țării, care a fost grav afectată de pandemia de COVID-19. Despre aceasta a anunțat eurodeputatul român Siegfried Mureșan.

„Cea mai bună veste pe care cetățenii Republicii Moldova au primit-o din partea Uniunii Europene, de la liberalizarea regimului de vize, este planul de relansare economică de 600 de milioane de euro pentru următorii trei ani”, a anunțat Mureșan.

Moldova beneficiază de un plan de relansare economică, la fel cum beneficiază toate țările membre ale Uniunii Europene.

Este singurul astfel de pachet economic acordat de Uniunea Europeană unei țări din vecinătatea estică.

Banii vor merge, în primul rând, în conectivitate, adică investiții în infrastructura rutieră, digitală, energetică, apoi în competitivitatea economică și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, dar și în reformele pe care le așteaptă cetățenii moldoveni în administrația publică, domeniul bugetar, justiție și combaterea corupției.