5000 de oieri au protestat la București
Aproximativ 5000 de crescători de ovine și caprine din mai multe județe ale României s-au adunat în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, unde au cerut deblocarea exporturilor, plata despăgubirilor și demiterea conducerii instituției.
Organizatorii susțin că restricțiile impuse din cauza pestei micilor rumegătoare au adus sectorul ovin în pragul colapsului, iar mii de ferme se confruntă cu pierderi financiare importante.
Fermierii spun că au investit în efective și furaje, însă nu își mai pot valorifica producția, iar despăgubirile promise întârzie.
,, Să da banii la oamenii care le-a omorât animalele. Cine ne despăgubește, numai promisiuni. Fapte zero.”
,, Vom continua protestele până la noi ordine. Suntem dispuși să blocăm autostrada luna viitoare.”
,,Nu ne putem vinde produsele, am investit toată iarna, am cheltuit, niciun ban. Plătește cioban, plătește motorina la tractor. Cu ce mai rămân eu?”
Protestul a degenerat după ce o parte dintre participanți au încercat să treacă de gardurile metalice amplasate în fața instituției. Potrivit Jandarmeriei Capitalei, au fost aruncate obiecte către forțele de ordine, iar după avertismente repetate s-a intervenit cu pulverizatoare cu substanță iritant-lacrimogenă pentru restabilirea ordinii publice.
Printre revendicările protestatarilor se numără reluarea exporturilor de ovine, plata despăgubirilor în cel mult 30 de zile, compensarea pierderilor economice și măsuri pentru creșterea competitivității sectorului. Liderii organizațiilor de fermieri avertizează că peste 100.000 de familii care trăiesc din creșterea oilor ar putea fi afectate dacă autoritățile nu intervin rapid.
După protestul din fața Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, oierii au anunțat un marș către sediul Guvernului, unde solicită o întâlnire cu premierul și soluții urgente pentru depășirea crizei din sectorul ovin.
Citiți mai mult.
Carburanții se scumpesc
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.