28 de pompieri, pregătiți pentru salvarea vieților omenești

28 de angajați din mai multe subdiviziuni ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au susținut testul de rezistență la foc, după ce au absolvit cursul de instruire inițială. Ei au fost pregătiți din punct de vedere practic și teoretic de către 6 formatori.

Viitorii salvatori au învățat cum să acționeze în zonele periculoase, cum să folosească echipamentul din dotare și aparatele cu aer comprimat.

Mai mult, instructorii le-au oferit deprinderi de intervenție în focare și de depășire a fricii pentru temperatura înaltă și fum.

Exercițiile practice s-au desfășurat într-un container special, unde se înregistrau 500 de grade Celsius, iar fumul emanat reducea vizibilitatea la minim.

În aceste condiții, viitorii pompieri trebuiau să acorde ajutor persoanelor și să treacă de obstacole.

„Conform regulamentului, astfel de lecții practice se efectuează minim de patru ori pe an, adică trimestrial. Odată în trimestru suntem obligați să intrăm în camera de temperatură înaltă și fum. Este foarte important ca un nou angajat din start să cunoască toate momentele acestea ce poate să întâmpine pe viitor, cu flacără deschisă, cu temperatură înaltă, cu greutatea echipamentului cu solidaritatea în colectiv.” a menționat VEACESLAV DEMEAN- comandant adjunct DSP Botanica.

Potrivit IGSU, exersările în camera de foc reprezintă un procedeu de instruire ce contribuie la ridicarea nivelului de performanță a angajaților, care îi îi ajută să reacționeze prompt în situațiile imprevizibile.

„Experiența a fost foarte interesantă, când intri într-o încăpere de genul dat, parcă ai în tine o frică oarecare, dar ai tendința să o învingi. Da, este foarte fierbinte, închis, întuneric, nu știi ce poate să urmeze, dar faptul că sunt niște instructori care ne-au instruit foarte bine, asta înseamnă și rezultatul muncii lor.” a spus VASILE PETICA- pompier.

Potrivit instituției, fiecare pompier poate merge la o intervenție, doar după absolvirea cursului inițial de pregătire.