27 ianuarie – ultima zi pentru obținerea subvențiilor în avans

27 ianuarie este ultima zi a depunerii dosarelor pentru solicitarea subvențiilor în avans cu scopul îmbunătățirii infrastructurii publice, diminuării tendințelor de declin social și economic în zonele rurale.

Pachetul de documente este recepționat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

Conform condițiilor regulamentului, eligibile pentru obținerea susținerii financiare sunt unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi – sate și comune.

Dar și orașele cu o populație de până la zece mii de locuitori cu statut de rezident, persoanele juridice sau fizice înregistrate în localitățile rurale care își creează sau desfășoară activități non-agricole.

Anual, se vor subvenționa trei măsuri noi din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, iar alocația bănească anuală va constitui circa 50 de milioane de lei.

Printre acțiunile de sprijin se numără îmbunătățirea și creșterea infrastructurii economice publice rurale. Se prevede susținerea proiectelor investiționale orientate spre construcția, modernizarea drumurilor și a podurilor publice locale, precum și extinderea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei şi de canalizare.

De asemenea se va diversifica economia sătească prin activități non-agricole, se vor renova localitățile rurale.

Asta presupune reabilitarea străzilor pietonale locale, instalarea iluminatului public, reabilitarea clădirilor publice, a zonelor pentru organizarea piețelor, crearea și dotarea centrelor de îngrijire pentru copii, vârsnici și persoane cu nevoi speciale.

Vor fi create trasee turistice, va fi conservat și restaurat patrimoniul imobil istoric-cultural și de peisaj natural.