Concentratoarele de oxigen au ajuns în Moldova

Concentratoarele de oxigen indispensabile în tratamentul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 au fost livrate în Republica Moldova.

Echipamentul medical a fost acordat de Guvernul Germaniei în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății.

„Instituțiile medico-sanitare din țară vor fi dotate cu ajutorul Organizației Mondiale a Sănătății și a Germaniei cu încă 300 de concentratoare de oxigen și consumabile pentru șase luni. La momentul de față, este un ajutor de importanță extrem de majoră, datorită faptului că în perioada în care ne aflăm înregistrăm cazuri grave de infecție cu COVID 19, în care fiecare pacient are nevoie de un suport de oxigen în continuu”, afirmă Igor Curov, epidemiolog.

Un număr mare de oameni testați pozitiv la SARS CoV 2 au dificultăți de respirație și necesită oxigenoterapie.

„Aceste dispozitive medicale sunt o șansă la viață,  fiecare concentrator este o viață salvată. Ne exprimăm sincere recunoștințe Germaniei, Organizației Mondiale a Sănătății, dar și tuturor partenerilor care în această perioadă complicată sunt alături de sistemul sănătății Republicii Moldova,” a menționat Igor Curov, epidemiolog.

Echipamentele medicale vor fi distribuite în secțiile care lecuiesc pacienții infectați cu coronavirus, după criterii stabilite de Ministerul Sănătății.