16 arbori tăiați ilegal și două cazuri de poluare, depistate la Florești
16 arbori au fost tăiați ilegal în pădurea de la Vertiujeni, raionul Florești, anunță Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Este vorba de două cazuri documentate de inspectorii de mediu.
Într-unul dintre cazurile documentate au fost defrișați 8 arbori de pin, ulm și salcâm. Persoanele implicate au încercat să ascundă urmele prin mascarea cioatelor, însă inspectorii au reușit să stabilească circumstanțele încălcării. Valoarea prejudiciului cauzat mediului a fost estimată la aproximativ 7 mii de lei.
Un alt caz de tăiere ilicită a fost descoperit în aceeași zonă forestieră, unde au fost doborâți alți opt arbori de pin.
De asemenea, în localitatea Ghindești din același raion au fost identificate două cazuri de deversare neautorizată a apelor uzate. Persoanele responsabile au fost sancționate contravențional.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului avertizează că astfel de acțiuni reprezintă încălcări grave care afectează grav ecosistemele și resursele naturale.
Citiți mai mult.
Trump îl propune pe Joseph Burkhalter ambasador al SUA în Moldova
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].
