1500 de bălțeni vor primi ajutor financiar în perioada rece a anului

Aproape 1500 de bălțeni vor primi ajutor financiar în perioada rece a anului din bugetul municipal. O decizie în acest sens a fost votată de consilieri. Astfel, în perioada noiembrie-martie, beneficiarii vor ridica câte 700 de lei lunar, adică o sumă totală de 3500 de lei, relatează NordNews.

Veronica Munteanu, șef Direcția Generală Sănătate, Asistența Socială și Protecția Familiei: „Vorbim mai întâi de toate de persoanele care au atins vârsta standard de pensionare, pensia cărora nu depășește mărimea de 3 600 de lei. Vorbim și despre persoanele încadrate în grad de dizabilitate sever și accentuat, stabilit fără termen, gradul întâi și doi de dizabilitate, inclusiv persoanele care au afecțiunea de dezabilitate din copilărie.”

De ajutor vor beneficia persoanele care nu primesc suport financiar în perioada rece a anului din partea statului.

Veronica Munteanu, șef Direcția Generală Sănătate, Asistența Socială și Protecția Familiei: „O condiție de bază este că persoanele respective nu trebuie să fie beneficiari a ajutorului pentru perioada rece de la bugetul de stat. Pentru acele familii care din anumite motive nu pot să beneficieze de suport din partea statului pentru sezonul de încălzire, pot să se adreseze către Direcția Generală Asistență Socială Sănătate și Protecție a Familiei pentru a fi examinată cererea respectivă.”

Bătrânii spun că stau în rând pentru a depune actele necesare în speranța că vor primi ajutor din partea primăriei.

„Anul trecut mi-a fost dat acest ajutor, după care mi s-a refuzat. Acum totul de la capăt. Am scris cerere, dar când va fi acceptată și dacă voi primi ajutor, nu cunosc”, a zis o locuitoare a orașului.

„-În că nu am primit.”

-„Dar ați depus cerere?”

-„Da.”

-„Anul trecut ați primit?”

-„Da. ”

Circa 40 de mii de familii din Republica Moldova vor beneficia, timp de șase luni, de un suport financiar suplimentar de 700 de lei din partea statului.