150 de mii de persoane și-au asigurat individual sănătatea în primele trei luni ale acestui an

A fost înregistrat un număr record de 150 de mii de persoane care și-au asigurat individual sănătatea în primele trei luni ale acestui an. Datele au fost prezentate de Compania Națională pentru Asigurări în Medicină.

Potrivit instituției, un moment de referință în gestionarea procesului de achitare a primei în sumă fixă a fost aplicarea în  2024 a versiunii reinginerite a Sistemului informațional automatizat „Asigurarea obligatorie de asistență medicală”, fapt ce a sporit eficiența și transparența în acest proces.Un alt succes major îl reprezintă implementarea la nivel național a Sistemului informațional automatizat „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”.

Tot în primele trei luni, peste 485 de mii de persoane au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate, iar volumul de bani alocați pentru aceste produse a crescut cu aproximativ 30 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent.