11 ore de luptă cu focul: 25 ha mistuite la Ciuflești, Căușeni
Pompierii IGSU au intervenit timp de 11 ore pentru a stinge un incendiu de proporții izbucnit pe 27 iulie în localitatea Ciuflești, raionul Căușeni.
Focul a cuprins 25 de hectare de vegetație uscată, punând în pericol o zonă largă de terenuri agricole, pădure și case de locuit. Apelul la 112 a fost recepționat la ora 13:56, iar intervenția s-a încheiat aproape de miezul nopții.
Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că flăcările se extindeau rapid din cauza vântului și a căldurii extreme. S-a activat nivelul sporit de intervenție, fiind mobilizate 11 autospeciale și 37 de pompieri, alături de 25 de angajați ai autorităților locale și 15 unități de tehnică.
Incendiul a fost localizat la ora 17:30, evitându-se astfel extinderea focului spre pădure și locuințe. Au ars complet 25 de hectare de teren, 3 case părăsite și 300 de tiucuri din paie, însă nu s-au înregistrat victime.
IGSU reamintește că cele mai multe incendii de vegetație sunt provocate de neglijență. Cetățenii sunt îndemnați să respecte regulile de prevenire a incendiilor și să alerteze imediat Serviciul 112 în caz de pericol.
