Zmeura din acest an, mai calitativă și la un preț bun

  Prima zmeură a apărut pe piața locală spre sfârșitul lunii iunie, la un preț angro relativ mic – de 30-35 de lei pentru un kilogram.

  De exemplu, în anul trecut, o puteam găsi în vânzare cu o săptămână mai devreme, dar la un cost mult mai mare – de 48-50 de lei kilogramul.

  Perspectivele de creștere a prețurilor sunt incerte, consideră experții Asociației ”Pomușoarele Moldovei”. Pe de o parte, în cele trei săptămâni care au trecut de la începutul sezonului, calitatea zmeurii locale a crescut ușor. Exportul său a început, iar cumpărătorii din Federația Rusă nu au pretenții cu privire la calitatea mărfurilor.

  De asemenea, piața internă s-a animat într-o oarecare măsură. Cel puțin în grupurile specializate din rețelele de socializare au apărut anunţuri privind achiziționarea de zmeură în loturi mici – de câteva tone, cel mai probabil pentru comerțul din cadrul cartierelor oraşelor.

  Dar, pe de altă parte, între timp au căzut mai multe precipitații. În așa fel, zmeura, chiar și în stare uscată, este predispusă la formarea mucegaiului alb și, într-un mediu umed, acest risc crește de multe ori. Aceasta fiind un dezavantaj atât la export, cât și pentru comerțul intern.

  Totodată, un alt neajuns este prețul scăzut al cireșelor, care exercită o presiune puternică asupra nivelului costurilor la pomușoare, iar zmeura ar putea fi foarte afectată de acest factor.