Ziua Națională a Vinului este cea mai mare sărbătoare națională dedicată Vinului Moldovei și tradițiilor în vinificație și unicul eveniment de acest fel din întreaga lume. Anual, evenimentul devine un important punct de atracție turistică, iar mulți oaspeți de peste hotare vin să ne viziteze țara noastră anume în această perioadă. Excepție nu a fost nici acest an, iar cea de-a XXII-a ediție a fost un bun prilej pentru ca turiștii din 12 țări ale lumii să viziteze Moldova.
Turiștii străini au venit, fiind motivați de dorința de a descoperi Vinul Moldovei – un vin care s-a remarcat în ultimul deceniu datorită calității, reconfirmate și de cele 6000 medalii obținute la concursurile internaționale de profil (dintre care 50% – medalii de aur).
Laura Roberts este din Statele Unite ale Americii și participă pentru a doua oară la Ziua Națională a Vinului.
„Îmi place să sunt prezente la eveniment atât crame mari, cât și vinării mai mici. Până acum, fiecare experiență a fost foarte plăcută. Îmi place că toată lumea se distrează și sărbătorește această parte a culturii moldovenești.
Viorel Viciu este turist din România și este pentru prima dată în Republica Moldova.
„Suntem un grup organizat, la eveniment am venit împreună cu câțiva prieteni. Mi-ar fi făcut plăcere să facem parte la lecțiile de degustare de la Școala Vinului. Mergem cu prietenii, degustăm, iar ulterior vom pleca și la o crama „Cricova”.”
Iar Deus Lupenga este din Malawi, partea de sud a Africii și vizitează pentru prima dată Republica Moldova.
„Sunt multe lucruri de apreciat. În primul rând, cred că industria vinului este foarte dezvoltată. Am avut privilegiul să vizitez crama „Cricova” săptămâna trecută, este frumos să văd că există o mare diversitate în ceea ce privește vinurile, mâncarea. Atmosfera este foarte plăcută și ne distrăm foarte bine. Sunt aici cu prietenii mei, degustăm vinuri, interacționăm cu oamenii, facem fotografii, este o experiență foarte frumoasă.”
Steven este un alt turist din Statele Unite ale Americii și a venit în Republica Moldova să participe la Ziua Națională a Vinului.
„Atmosfera este cu adevărat minunată, aceasta este o experiență incredibil de educativă. Îmi plac foarte mult vinurile moldovenești, ele vin într-o varietate foarte mare.”
Oaspeții străini au putut explora oferta celor 94 de vinificatori reuniți sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” („Wine of Moldova. A legend alive”), tradițiile gastronomice, muzica și dansurile moldovenești, dar și meșteșugurile tradiționale.
Iar Feras Hamdouni este un turist din Turcia, care a venit la eveniment pentru a cunoaște cultura și tradițiile milenare moldovenești.
„Participanții de aici chiar iubesc vinul, sunt și eu pasionat de vinuri. Până acum, am degustat 7 vinuri, sunt uimitoare. Înainte, credeam că există un singur tip de vin, dar după ce am venit aici, am realizat că există atât de multe tipuri de vin, îmi place asta, și oamenii din Moldova sunt foarte prietenoși. Este prima mea vizită în Moldova, dar sunt sigur că voi reveni din ce în ce mai des.”
La fel, ediția din acest an a Zilei Naționale a Vinului a continuat tradiția de a invitat la eveniment vinificatori din diferite țări ale lumii. În acest an, cu un stand dedicat au participat câțiva vinificatorii din Ucraina, din regiunea Odessa, care și-au expus vinurile produse din soiuri locale și cupaje cu soiuri internaționale.
ZNV a fost un bun prilej pentru vizita mai multor companii specializate pe importuri și distribuirea de vinuri din Coreea de Sud. Printre turiștii străini s-a aflat și celebrul somelier, Chan Jun Park, care deține funcția de director al Asia Wine Trophy – cel mai mare concurs sub patronaj Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) din regiune. Mai mult, interesul pentru vinurile din lumea nouă l-a motivat să înființeze Institutul pentru vinurile din Europa Centrală și de Est, iar acum 3 ani a publicat și o carte despre Vinul Moldovei, destinată consumatorilor de pe piețele netradiționale de export.
Ziua Națională a Vinului este organizată de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii, cu suportul partenerului strategic USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală.
Mai multe detalii și informații suplimentare despre Ziua Națională a Vinului vor fi disponibile pe pagina wineday.wineofmoldova.com și pe pagina oficială de Facebook Wine of Moldova.