Ziua Națională a Vinului din acest an a stabilit noi recorduri

Ziua Națională a Vinului din acest an a fost una memorabilă, stabilind noi recorduri. Astfel, Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) a devenit un veritabil oraș al vinului, în cele două zile ale evenimentului, adunând pe aceeași platformă peste 150.000 de vizitatori care au celebrat „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”. Mai mult, toate vinăriile din țară care au organizat evenimente dedicate au atras peste 25.000 de turiști, care s-au bucurat de programe speciale, tururi ghidate și degustări de vinuri. Ziua Națională a Vinului s-a desfășurat sub sloganul „Vinul nostru uimitor de bun” și a adus în prim-plan produsul mândriei naționale, care ne duce faima în întreaga lume. Evenimentul a reconfirmat statutul țării ca destinație de top pentru iubitorii de vin, punând în valoare tradițiile milenare în vinificație.

Recorduri înregistrate la Ziua Națională a Vinului în Piața Marii Adunări Naționale:

  • Peste 150.000 de vizitatori au participat la evenimentul din centrul capitalei, bucurându-se de Vinul Moldovei și un program artistic divers.
  • Peste 36.000 de sticle de vin au fost oferite pentru degustare, în timp ce vânzările de vin au depășit pragul de 120.000 de sticle.
  • În baza Carnetului Degustătorului, disponibil în acest an și în format digital, au fost efectuate 50.323 degustări, dintre care 18.794 de vin alb, 15.903 de vin roșu, 5.938de vin Rosé, 8.107 de spumant și 1.581 de divin. Această ediție a marcat o diversitate impresionantă a ofertei vitivinicole locale și a evidențiat preferințele variate ale consumatorilor.
  • Peste 500 de persoane din filiera vitivinicolă au contribuit la organizarea acestui eveniment de anvergură, inclusiv reprezentanți ai vinăriilor și ai celor 5 instituții de învățământ superior și profesional din domeniu.
  • De asemenea, 62 de meșteri populari au prezentat creații autentice, iar 15 ansambluri artistice au asigurat un spectacol inedit.

La Ziua Națională a Vinului au luat parte vizitatori și jurnaliști internaționali din întreaga lume, cu participanți din țări precum România, SUA, Republica Cehă, Polonia, Suedia, Ucraina, Republica Belarus, Letonia, Turcia, Italia, Franța, Elveția, China, Africa de Sud, Irlanda, Marea Britanie, Insulele Caraibe, India, Japonia etc.

 

Turismul vitivinicol și vizite la vinăriile din țară:

  • Peste 25.000 de turiști au vizitat cramele din țară, bucurându-se de tururi ghidate și degustări speciale.
  • În cadrul evenimentului, 8 vinării au organizat evenimente speciale și au pus la dispoziție transport direct din PMAN.

Activități educative și de responsabilizare:

  • Școala Vinului a fost absolvită de 250 de participanți, care și-au aprofundat cunoștințele despre Vinul Moldovei
  • Au fost distribuite aproximativ 800 de teste de alcoolemie și materiale educative privind consumul moderat de alcool, conform recomandărilor OMS.

Ziua Națională a Vinului a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul partenerului strategic USAID Moldova și Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina – Moldova (UMAEF – Ukraine – Moldova American Enterprise Fund). Parteneri instituționali: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Parteneri principali: Maib și Mastercard.

Mai multe detalii și informații suplimentare despre Ziua Națională a Vinului sunt disponibile pe pagina wineday.wineofmoldova.com și Moldova Wine Day.