Luni, 20 decembrie, este marcată Ziua Internațională a solidarității umane, care este dedicată sărbătoririi unității în diversitate și, de asemenea, este o oportunitate de a reaminti guvernelor să își respecte angajamentele față de acordurile internaționale.
Solidaritatea este identificată în Declarația Mileniului, adoptată de comunitatea internațională, cu ocazia Summitului Mileniului din anul 2000, drept una dintre valorile fundamentale ale relațiilor internaționale în secolul XXI, în care cei care au mai puține avantaje merită ajutor de la cei care beneficiază cel mai mult.
Prin inițiativa proclamării Zilei internaționale a solidarității umane, precum și prin constituirea Fondului mondial de solidaritate pentru eradicarea sărăciei, conceptul de solidaritate a fost promovat ca fiind esențial în lupta împotriva sărăciei și în implicarea majoră a tuturor părților interesate.
De asemenea, fondul mondial de solidaritate a fost inițiat prin Rezoluția 57/265 a Adunării Generale a ONU, la 20 decembrie 2002, și, în februarie 2003, a fost instituit ca un fond fiduciar al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Obiectivul său este eradicarea sărăciei și promovarea dezvoltării umane și sociale în țările în curs de dezvoltare, în special în rândul celor mai sărace segmente ale populației.
Ziua internațională a solidarității umane este o zi în care trebuie sărbătorită unitatea în diversitate, o zi în care trebuie reamintit guvernelor să își respecte angajamentele față de acordurile internaționale, o zi pentru conștientizarea publicului cu privire la importanța solidarității, o zi de încurajare a dezbaterii asupra modalităților de promovare a solidarității pentru atingerea Obiectivelor de dezvoltare durabilă, inclusiv eradicarea sărăciei.
În plus, este o zi dedicată încurajării noilor inițiative privind eradicarea sărăciei.