Deși primăvara a început cu vreme rece și chiar precipitații sub formă de ninsoare, la nordul țării, spre mijlocul săptămânii se va încălzi semnificativ, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Astfel, marți, doi martie, cerul va fi parțial senin, iar vântul va bate moderat. Cu toate acestea, dimineața, mai ales în zonele joase, se va forma ceață. Se vor înregistra temperaturi maxime de +7 grade Celsius și minime de -3 grade.
Conform ultimei actualizări a sinopticienilor, în următoarea perioadă, se va încălzi atât ziua, înscriindu-se valori termice de până la +15 grade, cât și noaptea, când vor fi între 0 și +5 grade.
Deși seara și dimineața cerul ar putea fi acoperit de nori, în cea mai mare parte a zilei, va fi senin. Precipitații nu se prevăd. Vântul va sufla slab și moderat.
În mare parte, timpul va fi determinat de o zonă de aer cu presiunea atmosferică ridicată.
Totuși, în week-end, vremea schimbă foaia. Revenim la +3 +5 grade ziua și la -3 și zero grade în orele nocturne.