La Bălți, pofta de săniuș a început odată cu ninsorile abundente din ultimele zile. Săniile se vând ca pâinea caldă, mai ales că nu s-au scumpit față de anul trecut, deși stocul acestora este limitat, din cauza pandemiei. Prețurile încep de la 350 de lei și pot ajunge până la 1500, relatează Nord-News.md.
Această vânzătoare a adus sănii din Ucraina încă înainte de pandemie. Femeia spune că de dimineață a vândut peste 30 de unități. Săniile cu împingător costă de la 450 de lei în sus.
„De duminică, cum a picat zăpada, lumea a venit și a procurat sănii. Și cam nu prea sunt, nu-s nicăieri. Asta e ce a rămas de anul trecut. Fiecare părinte vrea copilului său să facă un cadou, vine Anul Nou, vine Moș Crăciun. Avem sănii, dar cam pe sfârșite. Ele se cam termină. Am avut de la 350 în sus, până la 800. Le cumpără, că am avut deja cumpărători mulți. 500 de lei. După calitate, merge. Adică, dacă e ceva mai bun în ele, e mai scump”, povestește vânzătoarea.
Părinții și bunicii au ieșit cu cei mici la săniuș. Iar cei care nu aveau săniile pregătite au dat o fugă la piață, pentru ca să-și bucure copiii, înainte de Anul Nou.
„Au venit nepoții la bunica, dar bunica n-are sănii.”
„Am cumpărat copilului. Mă grăbesc foarte tare. Până mai este zăpadă, vrem să ne bucurăm și noi. Dacă va da Dumnezeu, și după Anul Nou va fi așa.”
„Soțul astăzi e în concediu. Am decis să-i scoatem pe copii la plimbare. Sania am avut-o încă de anul trecut. Am tot așteptat zăpada și, în sfârșit, a venit. Anul trecut am cumpărat-o cu 350 de lei.”
„Încă de anul trecut, de la Piața de lângă Gara de Nord. Noi locuim lângă lac și acolo sunt dealuri. Ne-am dat cu sania, am dat tura de probă”, spun oamenii.
Meteorologii anunță temperaturi sub zero grade până pe 31 decembrie.