Zăpada a creat probleme. Mai mulți elevi, blocați / VIDEO

Ninsoarea de miercuri, 5 aprilie a dat mari bătăi de cap locuitorilor din nordul Republicii Moldova. În raionul Rîșcani, mai multe drumuri au fost blocate, iar unii elevi nu au putut ajunge la școală. Autobuzul școlar nu a putut intra în satele Dumeni și Duruitoarea, așa că unii elevi au făcut cale întoarsă, relatează NordNews.

„Astăzi, nu am fost la școală pentru că nu a venit microbuzul din cauza omătului. Trebuie de curățit drumurile.”

„ — Dimineață devreme nu puteau să circule. Este ceva strașnic.

— Țineți minte așa condiții meteo în luna aprilie?

— A mai fost așa în aprilie, dar demult tare. Nu țin minte anul, dar tot în aprilie a nins, chiar mai târziu pentru că înfloreau lalelele.”

Dinu Dlujanschi, primarul comunei Duruitoarea-Nouă: „Șoferul autobuzului a spus că nu poate să intre în sat, că vor sta copiii în zăpadă, iar dacă drumul nu se va curăța, el nu va putea veni după copii. Văzând că nu vine nimeni, l-am sunat pe un tractorist, a făcut curățenie prin sat. După cum vedeți, cu puținul pe care l-am avut, am curățit o parte din drum și intrarea în sat am deblocat-o.”

Totuși, câțiva elevi au putut ajunge la școală, dar cu ajutorul părinților.

Adriana Cernei, directorul liceului din Văratic: „Părinții au fost receptivi, au adus copiii la ore, mai ales că azi am avut pretestare la disciplina istorie. Elevii înscriși la examenul de absolvire au fost prezenți. Astăzi, la școală au fost aproape toți. Cred că 5% au absentat. Copiii au primit temele pentru acasă în regim online, adică procesul instructiv-educativ nu a avut de suferit.”

Zăpada a creat probleme. Elevii au rămas blocați în nămeți.

Dinu Dlujanschi, primarul comunei Duruitoarea-Nouă:: „Nu ne-am așteptat să vină iarna în luna aprilie, dar cu natura nu te pui. Ieri, la masă, autobuzul care transportă copiii la liceul din Văratic, a avut o problemă. I-a adus, dar înapoi nu a putut ieși. Cu ajutorul oamenilor și a tractorului, l-am scos.”

Oamenii spun că drumurile principale din nordul țării au fost curățite, nu și cele din sate.

„— Doar aici au curățat, dar în vale nu au făcut nimic. Doar strada centrală au curățit-o, dar în alte regiuni au uitat de oameni. Vedeți cum sunt drumurile?

— Cum apreciați munca serviciilor speciale care trebuie să curețe drumurile?

— Rea! Am deja 85 de ani, dar nu țin minte așa ceva.”

„Eu am fost astăzi de la Edineț la Costești. Acolo drumul este destul de normal. Dar nu poți merge cu viteză”, au spus locuitorii din nordul țării.

Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi ușor. Șoferii sunt îndemnați să conducă cu prudență și să fie echipați corespunzător vremii.