„Vremurile bune” nu sunt tocmai bune, cred moldovenii…

 În Republica Moldova, sărăcia a devenit și mai evidentă. Iar pentru starea proastă a lucrurilor, oamenii dau vina pe politicieni. 

„Iarna asta o să-i ducem la cimitir și de foame, și de frig, cu Maia asta.

Se vede că ești înapoiat, de prin ocol ieșit. Ai la tine la tv numai două posturi, și acelea ale lui Dodon.”

„Cine poate să se facă vinovat, dacă nu fosta guvernare și deja au transmis ștafeta la guvernarea ce a venit.”

„Acum a venit toamna, câtă arătură avem noi acum în țară, câți oameni au arat? Dar cât e benzina și motorina? Pe tot globul dau la pensie și salariu, dar aici nu dau nimic.”

Pe zi ce trece, e tot mai rău. Așa cred oamenii. Dar, ca întotdeauna, părerile sunt împărțite.

„Noi trăim mai rău de 100 de ori, sunt din aceștia care au fost mințiți de alt de el, au venit acolo și au venit cu tractoare și au arat gazonul, le-au făcut promisiuni, dar nu le-au dat nici în ziua de azi nimic, Proștii din Căușeni au venit cu tractoarele și Maia Sandu de aceștia a vrut.”

„Dintr-o parte e greu, dar pe de altă parte așa este peste tot pe globul pământesc, se scumpește peste tot. Ce a fost înainte, am văzut, dar deja ce va fi, vom vedea. Poate se va schimba totul spre bine.”

„Care au putere, fac agricultură, statul te ajută dacă ai mai multe pământuri. Noi avem un hectar, două.”

Dacă cei tineri și în putere mai pot să lucreze sau fug din țară, pensionarii noștri sunt condamnați la sărăcie, după ce au muncit o viață.

„E puțin, 1800- 1700 de lei pentru noi, oleacă să ne mărească.”

„Mie îmi ajunge pensia să mă duc de două ori la wc.”

Traiul în Republica Moldova a devenit mai costisitor. Experţii economici au prevăzut scumpirea serviciilor, dar şi a produselor alimentare. Acest lucru este inevitabil, pe fundalul creșterii prețului la carburanți. Fenomenul îi va afecta cel mai tare pe moldovenii cu venituri mici.