Sfârșitul de săptămână ne aduce o nouă tendință de încălzire a vremii de afară, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care prognozează pentru următoarele zile valorile termice ce vor ajunge până la +20 de grade.
Cu toate acestea, conform datelor actualizate ale sinopticienilor, sâmbătă, cerul va rămâne însă parțial înnorat, ceea ce înseamnă că șansele de cădere a precipitațiilor vor fi și ele în prim-plan, chiar dacă numai pe arii restrânse. Totodată, dimineața și seara, în zonele joase și cele înalte s-ar putea să avem și ceață deasă. Vântul va mai bate tare, cu posibile intensificări.
Ce ține de valorile termice resimțite sâmbătă, la Nord, acestea vor urca până la +16 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +17 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +18 grade.
Noaptea, minima va oscila între +2 și +7 grade Celsius.
Conform Serviciului Hidrometeorologic, vremea de afară va continuă să ne surprindă și mai plăcut duminică, precum și în debutul săptămânii viitoare. Pentru atunci, anunță meteorologii, valoarea termică va crește atât noaptea, cât și ziua, urmând să ajungă până la +9, respectiv +19 grade. De asemenea, și soarele va străluci mai puternic pe cer, fenomen meteo care va crește și mai mult tendința de încălzire a vremii. Vântul va suflat slab și moderat.