Vremea de afară rămâne instabilă și mâine
Vineri, vremea de afară va rămâne instabilă atât atmosferic, cât și termic, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Totodată, mai spun sinopticienii, mâine, cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare, care, astfel, vor aduce posibile ninsori slabe, în special în partea de Nord a țării. Izolat, vor fi condiții de polei, iar în zonele joase sau cele înalte va persista ceața. Vântul va bate slab și moderat, cu posibile intensificări.
Maxima resimțită, la Nord, va urca până la -1 grad, în Centrul Moldovei și în Capitală – până la +3 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării nu va depăși +4 grade.
Noaptea însă va rămâne rece, cu valorile termice care vor oscila între -7 și -3 grade Celsius.
În zilele următoare, atât minima, cât și maxima vor continua să se răcească, urmând ca ziua temperatura aerului să scadă chiar și până la -5 Grade. Cerul va rămâne parțial înnorat, iar fulgii de nea, chiar dacă nu vor cădea din abundență, își vor face simțită prezența. Vântul va bate slab și moderat, potrivit datelor actualizate ale Serviciului Hidrometeorologic.