Vremea caniculară se menține, informează meteorologii

Arșița a revenit peste Moldova! Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de caniculă. Astfel, potrivit instituției alerta a intrat în vigoare încă, duminică 16 iulie și va fi valabilă, inclusiv, marți, 18 iulie. În această perioadă, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33 grade Celsius, iar în unele regiuni chiar mai mult.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a venit cu un set de recomandări, cu scopul de a reduce riscurile pentru sănătatea cetățenilor pe timp de caniculă.

Inspectoratului General pentru Situații de Urgență:”Astfel, oamenii sunt îndemnați să stea la umbră, evitând expunerea îndelungată la razele directe ale soarelui. Dacă ieșirea din casă este inevitabilă, atunci se recomandă utilizarea mijloacelor de protecție solară și hainelor lejere de culori deschise. Totodată, pentru o hidratare corespunzătoare, salvatorii îndeamnă oamenii să consume suficientă apă pe parcursul zilei. De asemenea, cei care au în grijă copii, vârstnicii și persoane cu boli cronice sunt rugați să-i protejeze de efectele caniculei.”

Echipa noastră de filmare a abordat câțiva cetățeni în stradă, pentru a afla dacă aceștea încearcă să respecte reguli minime de protecție împotriva caniculei. La rândul lor, oamenii au spus că încearcă, cât de mult este posibil, să evite aflarea la soare și mereu să aibă la îndemână apă potabilă.

”Aerul condiționat, umbră, fructe, apă multă și seara plimbare. Mai intrăm noi, mai bem câte un suc, dar așa.”

”Iată, cum vedeți. În ochelari, cu panama și sticla cu apușoară. Am ieșit mai dimineață la plimbare Acum ne ducem acasă, facem amiaza, să mâncăm, să ne odihnim și seara mai ieșim iarăși la plimbare.”

”- La serviciu de dimineața până seara. Nu, este foarte cald, cât mai multă apă, astai situația. –  Dar dumneavoastră ați ieșit acum, în ora de vârf, când este cea mai mare căldură. Iată, cum încercați să vă protejați în aceste momente? – Pe la umbră, cu apă și atât.”

”Ca toată lumea. Mai pe la umbră, cu apă și atât. Ce să facem?”

”Foarte bine. Foarte bine și sunt deprinsă cu căldura. Mai ales la iarnă o să fie mai frig decât acum. – Dar acum pe așa vreme fierbinte cum vă protejați? – Apă, la umbră și tot așa.”

În contexul codului galben de vreme caniculară, salvatorii și pompierii, de asemenea, îndeamnă populația să respecte cu strictețe și regulile de apărare împotriva incendiilor. Astfel, cetățenii sunt îndemați să evite utilizarea focului în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.