Vremea caldă rămâne și în următoarele zile
Vremea frumoasă și tendința de încălzire a valorilor termice rămân în prim-plan și în această săptămână, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care prognozează pentru următoarele zile valorile termice ce vor depăși chiar și +27 de grade.
Astfel, ne mai informează sinopticienii, marți, cerul va fi parțial senin, iar în primele ore ale dimineții, în zonele joase sau cele înalte, s-ar putea să apară ceața. De asemenea, pe arii restrânse vor cădea și câțiva stropi de ploaie, mai precizează Serviciul Hidrometeorologic. Vântul va bate slab și moderat, cu posibile intensificări.
Cu toate acestea, valorile termice resimțite mâine, la Nord, vor urca până la +18 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +19 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +20 de grade.
Noaptea minima va oscila între +3 și +8 grade Celsius.
Conform datelor actualizate ale meteorologilor, vremea de afară își va păstra tendința de încălzire și-n continuare, urmând treptat, dar sigur să se apropie de media normală pentru această perioadă a anului. De asemenea, și soarele va străluci mai puternic pe cer, fenomen care va încălzi și mai mult temperatura resimțită ziua. Vântul va sufla moderat.