Pentru vineri, 4 iunie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează cer variabil, fără precipitații în toată țara. Vântul va sufla slab, la moderat din nord, cu viteza maximă de 10 m/s. Timpul va fi determinat de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică ridicată.
La nord, noaptea, mercurul din termometre va coborî până la +6°C, iar ziua, va atinge +19°C.
În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși +7°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +20°C.
La sud, minima va fi de +8°C, iar maxima va urca până la +21°C.
În următoarele zile, temperaturile vor crește puțin.