„Vrem patente!” Comercianții din Norul țării protestează
Aproape 200 de comercianți de la piețele din Bălți au ieșit la protest în fața primăriei pentru a cere păstrarea patentelor. Vânzătorii sunt împotriva introducerii caselor de marcat, care spun ei, îi vor sărăci. Nemulțumite sunt și autoritățile locale care vot înregistra pierderi de 4 milioane de lei în bugetul primăriei, relatează NordNews.
Introducerea caselor de marcat îl va costa pe fiecare comerciant peste 16 mii de lei. Oamenii spun că o problemă vor fi și condițiile de utilizare ale aparatului.
„Vrem să lucrăm liber, așa cum am făcut-o până acum.”
„În fiecare lună plătim fondul social, patenta, impozitele, polița medicală. Toate le plătim din contul nostru. Acum ce să facem? 50% dintre comercianți își vor închide tarabele, nu vor avea posibilitatea să-și cumpere această casă de marcat”, se plâng vânzătorii.
Cel mai greu le va fi pensionarilor care vând în piață pentru a câștiga un ban în plus. Ei se tem că nu vor ști cum să utilizeze casa de marcat.
„De exemplu, vârstnicii cu tarabe, aproape nimeni dintre ei nu va sta să se joace cu aparatul de casă pentru că la fiecare produs trebuie să selectezi un cod aparte. Este problematic.”
„Ce pot eu butona cu aceste degete? Eu văd puțin și îmi curg lacrimi din ochi.”
„Ele îngheață iarna, iar dacă voi apăsa greșit? Suntem pensionari, măcar pentru noi să le anuleze”, au adăugat comercianții.
Comercianții din Bălți sunt susținuți de autoritățile publice locale care susțin că vor face tot posibilul pentru a păstra patentele.
Nicolai Grigorișin, primarul municipiului Bălți: „Ei își vor închide tarabele și se va închide și piața. Iată ce se va întâmpla după 1 iulie. Ei nu vor ieși să vândă. Pe ei îi vor amenda, pe directorul pieței îl vor amenda. Ne vom adresa, din nou, președintei și guvernului. Legea nu este bine gândită și trebuie anulată sau revizuită,”
Totuși, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba declară că acest lucru nu se mai negociază.
Comercianții care activează în bază de patentă vor fi obligați să aibă casă de marcat din 1 iulie.
Potrivit oficialului, orice activitate comercială trebuie să fie însoțită de aparat fiscal, pentru ca toți antreprenorii să achite corect impozitele la stat.
Dumitru Alaiba, Ministrul Economiei: „Cumpărătorul are dreptul să ceară bonul de casă. Să ne gândim că această reformă este pentru întreaga societate. Nu trebuie să ne temem, trebuie să rezistăm pentru că asta este ceva normal. Am învățat foarte multe lucruri, am învățat să operăm echipamente mult mai complexe, inclusiv Serviciul Fiscal, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Suntem cu toții alături pentru a ne asigura că reforma va fi eficientă.”
Datele oficiale arată că, în prezent, peste 5000 de antreprenori din Republica Moldova activează în bază de patentă.