Vor navigație pe Nistru sau să fure nisip și prundiș?

Inițiativa legislativă înregistrată deja în Parlament privind dezvoltarea navigației pe Nistru este calificată de societatea civilă drept anti ecologică, dăunătoare mediului și periculoasă pentru sănătatea cetățenilor.

Potrivit experților din cadrul Grupului de lucru 3 „Mediul, Schimbările Climatice și Securitatea Energetică”, nici economia Republicii Moldova, nici tot ce înseamnă ecologie sau interes național nu are de câștigat în urma promovării unuia asemenea proiect de lege.

ALECU RENIȚĂ, președinte Mișcarea Ecologistă din Moldova: Mai întâi de toate, mie mi se pare cel puțin ridicol de a vorbi de o flotă fluvială în Republica Moldova, fără să vedem un concept. Ca să vorbim de o eventuală flotă fluvială căreia îi trebuie un șenal, trebuie să-i asiguri o anumită adâncime, – noi vrem să vedem cum o să arate această floră fluvială, uriașă pe care o vrea nu știu cine. Nu este vorba de navigație, este vorba strict de nisipul, pietrișul și tot ceea ce se numește aluviuni care trebuie să fie scoase din bazinul Nistrului și Prutului, din albia lor și să fie vândut la negru.

LILIA CURCHI, director Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic: Nisipul și prundișul înseamnă filtrele naturale ale râului și extragerea acestor aluviuni nu va mai da posibilitatea râului să se autopurifice, să aibă loc o curățare naturală, iar acest lucru va însemna costuri mai ridicate la curățarea apei potabile pe care noi cu toții o consumăm.

ILIA TROMBIȚCHI, director executiv Eco-TIRAS: Noi vom distruge de sine stătător râurile noastre, inclusiv și Nistru, și Prut pentru unele scopuri formal economice, dar din punctul nostru de vedere, este vorba simplu de corupție.

Potrivit experților de mediu, periodic, la fiecare schimbare a puterii, în Republica Moldova apar asemenea inițiative, cum ar fi cea din anul 2000, 2012 sau 2016, însă nu au avut deocamdată sorți de izbândă.

ALECU RENIȚĂ, președinte Mișcarea Ecologistă din Moldova: Este un proiect de lege care vine din subteranele economiei tenebre, pe care îl aduc niște clanuri pe care noi nu le cunoaștem direct, în față, dar care încearcă, de fiecare dată, să testeze și ecologiștii, dar și puterea care trebuie să în final o decizie. N-o să câștige nimic nici fermierii, nici producția agricolă, nici transportul, dar o să câștige 3-4 clanuri care acum fac presiuni uriașe chipurile să lanseze navigația pe aceste 2 râuri.

Ecologiștii solicită ca inițiativa ce vizează râurile Nistru și Prut să fie respinsă. Într-o declarație adresată conducerii țării, reprezentanții Grupului precizează că proiectul de lege nu ține cont de schimbările de regim hidrologic care au avut loc în ultimele decenii și de diminuarea continuă a râurilor și vizează de fapt extragerea și vânzarea nisipului și a pietrișului din râuri sub pretextul dezvoltării navigației.