Vom mânca mămăliga doar de zile bune?

Republica Moldova înregistrează cea mai mică recoltă de porumb din ultimii zece ani. În acest context, o mămăligă făcută dintr-o jumătate de kilogram de mălai, costă acum între 10 și 15 lei, cu 30 la sută mai mult decât în toamna anului trecut. Iar un hectar cultivat cu porumb anul acesta poate asigura o masă pentru aproximativ 200 de familii, însă în 2021, sătura 1200 de familii, scrie Studio-L.

Producția de porumb în raionul Căușeni în acest an este de o tonă la hectar, estimează Direcția Agricultură și Alimentație a raionului, ceea ce înseamnă o scădere de 90 la sută față de anul trecut. Suntem nu doar sub media Uniunii Europene, ci si pe ultimul loc.

Recolta scăzută de porumb din acest an afectează direct societatea. Pe lângă impactul asupra creșterii animalelor, lipsa porumbului va afecta și asupra prețului la făina din mălai.

La Căușeni vorbim despre 18 mii 55 de hectare, din care s-au recoltat doar 17 mii 200 de tone de porumb. Aproximativ o tonă la hectar, spun specialiștii. Efectele recoltei se resimt pe rafturile magazinelor, unde prețul făinii de mălai a crescut în ultima perioadă. Căușenenii spun că pregătesc mămăligă săptămânal, iar scumpirea făinii de mălai cu câțiva lei la kg, bate ușor la buzunare.

Unii își macină mălaiul la moară, așa că nu prea cunosc care sunt prețurile. Valul de scumpiri asupra făinii de mălai ar putea însă să apară în iarnă, când s-ar putea crea un deficit de porumb. Autoritățile nu au anunțat deocamdată care vor fi efectele secetei și a volumului mic de porumb la hectar, asupra economiei. Potrivit fermierilor, la moment un kg de porumb este comercializat pe piața internă cu 4 lei 20 de bani, iar un kg de făină de mălai – cu aproximativ 16 lei.