„Viteza de răspândire a Omicron îl bagă în sperieți pe șeful OMS”
Nicio variantă a coronavirusului care provoacă boala COVID-19 nu s-a răspândit până acum la fel de rapid ca Omicron, a declarat marți Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care estimează că majoritatea țărilor sunt în prezent afectate de noua variantă de coronavirus, relatează AFP.
Până în prezent, „77 de țări au raportat cazuri de Omicron, însă realitatea este că Omicron se găseşte probabil în majoritatea ţărilor, chiar dacă nu a fost încă detectat. Varianta Omicron se răspândeşte într-un ritm pe care nu l-am văzut până acum la nicio altă variantă”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„Suntem îngrijoraţi că oamenii consideră Omicron ca fiind benign. (…) Chiar dacă Omicron provoacă forme ale bolii mai puţin grave, numărul cazurilor ar putea copleşi din nou sistemele de sănătate care nu sunt pregătite”, a adăugat el.
De asemenea, şeful OMS a avertizat comunitatea internaţională că vaccinurile singure nu vor permite niciunei ţări să iasă din această criză şi a făcut apel la utilizarea tuturor instrumentelor anti-COVID existente, precum purtarea măştilor, aerisirea cu regularitate a încăperilor şi respectarea distanţării.
„Faceţi toate acestea. Faceţi-le în mod consecvent. Faceţi-le corect”, a mai spus el.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a remarcat, de asemenea, că apariţia variantei Omicron a determinat unele ţări să ofere doze de supra-rapel întregii lor populaţii adulte, chiar dacă „lipsesc dovezile cu privire la eficacitatea supra-rapelurilor împotriva acestei variante”.
OMS se teme că aceste programe ar putea contribui la acumularea de vaccinuri anti-COVID de către ţările bogate, aşa cum a fost cazul şi până acum, subminând vaccinarea în ţările sărace.
„Voi fi foarte clar: OMS nu este împotriva dozelor de supra-rapel. Noi suntem împotriva inegalităţii accesului la vaccinuri”, a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.