Vița-de-vie, atacată de boli
Vremea caldă și precipitaţiile din ultima perioadă favorizează apariția mai multor boli la viţa-de-vie. Una dintre acestea, foarte periculoasă pentru cultură, este ”Mana”. În funcție de condițiile climaterice și intensitate, poate distruge total sau parțial inflorescența și boabele, ceea ce are impact asupra calității strugurilor și vinului, dar și asupra cantității recoltei.