Vinul moldovenesc, tot mai apreciat de români
3000 mii de vizitatori au celebrat Vinul Moldovei la Vernisajul Vinului Moldovenesc. După doi ani de pauză, în premieră la București a fost organizat Vernisajul Vinului Moldovenesc, eveniment select dedicat publicului de business, dar și consumatorilor și iubitorilor de vinuri de calitate din România.
Timp de 3 zile, peste 3.000 de vizitatori, dintre care peste 500 profesioniști din industria retail, industria HoReCa și rețelele de magazine specializate, amicii vinului, wine bloggeri, au avut ocazia să descopere vinurile de calitate, „terroir”-ul regiunilor cu Indicație Geografică Protejată să cunoască oamenii care muncesc zilnic în această industrie.
Datele statistice mai arată că, în semn de înaltă apreciere a tradițiilor și calității excelente a vinurilor din Republica Moldova, aproape fiecare vizitator a plecat acasă cu cel puțin o sticlă de vin cumpărată de la producătorii autohtoni, care au raportat vânzarea a peste 2.000 sticle de vin
Prima ediție a Vernisajul Vinului Moldovenesc a întrunit 42 de vinării din Republica Moldova, care au expus spre degustare vinuri de calitate, vinuri iconice, de autor, acestea fiind doar o parte din tezaurul oenogastronomic moldovenesc.
Spre degustare și vânzare au fost propuse peste 350 de tipuri de produse vitivinicole de calitate: vinuri seci, vinuri spumante, cu/fără Indicație Geografica Protejată, vinuri obținute din struguri cultivați în viticultura ecologică, băuturi spirtoase de origine vitivinicolă.
30 de parteneriate media și influencer marketing au susținut și promovat evenimentul, fapt ce denotă că Vernisajul Vinului este un eveniment de anvergură și o ocazie potrivită pentru a celebra legendele și patrimoniul vitivinicol, succesele înregistrate de Vinul Moldovei și de a cunoaște oamenii vinului!
România se află pe primul loc ca țară de export pentru vinurile din Republica Moldova. Doar în 2021, s-au exportat, în total, peste 120 mln. litri de vin, pe piața din Romania, cea ce constituie 10% din volum, însumând o valoare de 26,2 mln. de dolari, în creștere cu 19% față de anul precedent.