Tinerii din Republica Moldova sunt descurajați de oportunitățile de angajare din țară. Mulți spun că se confruntă și cu probleme precum calitatea educației, oportunitățile pentru implicare civică și discriminarea. Așa arată rezultatele unui sondaj lansat la inițiativa Organizației Națiunilor Unite.
Printre obiectele noi pe care copiii le-ar dori incluse în programul școlar sunt educația antreprenorială, competențe IT și informatică, matematica aplicată. Studiul a relevat că tinerii își doresc mai multe oportunități de muncă și job-uri de calitate.
Și dificultățile financiare sunt o preocupare persistentă. Semnificativ este faptul că 1 din 5 respondenți consideră că reducerea sărăciei și a inegalităților trebuie să devină domeniul prioritar al Guvernului pentru următorii 5 ani. Câte 15% pledează pentru educație și asistență medicală. Totodată, fiecare al 5-lea respondent crede că oamenii care trăiesc în sărăcie și cei cu nevoi speciale se confruntă mai des cu discriminarea.
Sugestiile tinerilor vor fi analizate și luate în considerare în procesul de elaborare a noului cadru de cooperare pentru dezvoltare durabilă dintre ONU și Guvernul Republicii Moldova.