VIDEO/ Zeci de morți în inundații și alunecări de teren în Brazilia
Cel puțin 20 de oameni, între care mai mulți copii, au murit, în Brazilia, în inundațiile și alunecările de teren care s-au produs după ploi torențiale în Sao Paulo. Mai multe case, un viaduct și o secție de poliție au fost îngropate de alunecări de teren. Sute de familii au fost nevoite să-și părăsească locuințele.
De la începutul sezonului ploios, furtuni puternice au lovit nord-estul Braziliei. Au întrerupt activitatea minieră din zonă și au adus daune culturilor agricole, lăsând în urmă și zeci de victime.
Sezonul ploios a început în octombrie, iar în statul Bahia (nord-est) s-au înregistrat cele mai grave inundaţii din ultimii 30 de ani. 24 de persoane şi-au pierdut aici viaţa, în timp ce în statul Minas Gerais (sud-est) cel puţin 19 persoane au murit şi mii de locuitori au fost strămutaţi.