Deși umiditatea a fost la nivel ridicat în ultimele luni, temperaturile ridicate și vântul puternic din ultimele zile au provocat un șir de incendii de vegetație.
Astfel, doar în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 12 cazuri de lichidare a focarelor de vegetație uscată în care au fost compromise circa 30 de ha de teren, toate în raionul Cahul.
Angajații IGSU au reușit să lichideze arderea fără ca aceasta să obțină răspândire către zona locativă. Mai mult, în timpul intervenției, pompierii au salvat din incendiu un mistreț cu zece purcei. Cauza și circumstanțele izbucnirii flăcărilor urmează a fi stabilite ulterior.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să nu dea foc vegetației uscate, stufărișului și gunoiului menajer, întrucât o simplă scânteie poate genera incendii devastatoare, în condiții de vânt și umiditate redusă. De asemenea, în cazul izbucnirii focului, cetățenii sunt îndemnați să sune de urgență la numărul scurt 112.