Cunoaşterea şi interpretarea comportamentului animalelor de fermă ar trebui să reprezinte fundamentul creşterii acestora în condiţii de bunăstare. Din păcate însă, acest lucru rareori se întâmplă în realitate, scrie revista-ferma.ro.
Întrebarea cheie în acest context este:
Care sunt cauzele apariţiei viciilor comportamentale în fermele de porci. Iar răspunsul simplist ar fi: stresul! Cel indus de greşeli de furajare, de cazare şi de îngrijire, dar şi de plictiseală! Acel stres care determină modificări masive ale sistemului hormonal şi dezechilibrează echilibrul spre care tinde orice organism animal, inclusiv al nostru.
Întrucât tema comportamentului animal anormal – printre care şi viciile – este extrem de vastă şi de complexă, ne vom mărgini să comentăm doar câteva exemple, cu efecte majore asupra productivităţii fermelor.
1. Muşcarea cozilor şi urechilor la purcei
Chiar dacă pare un subiect minor, realitatea este că fermierii sunt absolut terifiaţi atunci când acest viciu apare, uneori fără vreo aparentă explicaţie.
• Posibile cauze: Întrucât declanşarea acestui viciu se datorează fie acţiunii unui factor stresant, fie pur şi simplu plictiselii, strategia de prevenire a muşcării cozilor/urechilor presupune în primul rând menţinerea sub observaţie permanentă a oricăror schimbări de microclimat, dar mai ales, a oricăror reacţii comportamentale la aceste schimbări.
• Prevenirea acestui viciu, determinat de imposibilitatea satisfacerii curiozităţii – deci din plictiseală – se rezolvă de regulă simplu, prin introducerea în boxă a unor „jucării”: mingi, anvelope uzate, flacoane de plastic, paie, etc. În acest context, impulsul imediat al oricărui fermier este de a folosi întreg arsenalul de trucuri şi tactici cunoscute pentru stoparea acestui viciu. Însă, aceasta este o strategie „pompieristică” care, chiar dacă poate rezolva problema temporar, ne împiedică să depistăm clar ce anume a declanşat-o.
De aceea, abordarea corectă este observarea zilnică a subtilelor modificări comportamentale pe care le manifestă purceii. Adică:
• Urmărirea zilnică atentă a comportamentului în boxele în care se observă animale cu cozi/ urechi muşcate şi sângerânde;
• Notarea cauzelor posibile care ar fi putut conduce la apariţia viciului;
• Stabilirea de acţiuni prioritare care să conducă la stoparea viciului şi aplicarea lor imediată;
• Ajustarea măsurilor luate sau adoptarea altora noi în cazul în care primele acţiuni implementate nu au avut efect.
2. Sindromul scroafei slăbite
Acest comportament deviant este cel mai frecvent observat la scroafele întreţinute pe perioade îndelungate în boxe individuale de dimensiuni mult prea reduse. Animalele afectate de acest sindrom sunt adesea extrem de agitate, consumă furaj prea puţin sau chiar deloc, fapt ce conduce la slăbire, hipotermie şi, adesea, moartea animalului.
şi în cazul acestui comportament anormal cauza principală este tot stresul apărut ca o consecinţă a constrângerii mişcărilor într-un spaţiu insuficient, caracteristic boxelor de gestaţie şi a celor din maternitate. Pe de altă parte însă, deviaţii comportamentale pot apare la scroafe chiar şi atunci când există spaţiu suficient. Ne referim aici la transferul scroafelor înţărcate în boxe comune. Acest demers conduce adesea la lupte violente între scroafe în vederea stabilirii ierarhiei dominaţei, lupte care pot dura chiar câteva zile şi care pot conduce la o scădere a apetitului, consum excesiv de apă şi instalarea anemiei la acele scroafe care se află în coada ierarhiei de grup.