Guvernul Republicii Moldova a adoptat un Regulament și un Plan de acțiuni pentru gestionarea situațiilor excepționale în sectorul energetic. Aceste măsuri sunt menite să asigure continuitatea aprovizionării cu energie și să protejeze consumatorii esențiali, precum spitalele, școlile și instituțiile din administrația publică. Planul detaliază scenarii de criză, estimând impactul și probabilitatea fiecărei situații, inclusiv scăderea bruscă a importurilor de energie și riscurile legate de atacuri cibernetice, notează pulsmedia.
Printre măsurile prevăzute se numără reducerea temporară a consumului în rândul utilizatorilor non-esențiali și investiții strategice pentru dezvoltarea energiilor regenerabile. De asemenea, autoritățile vor implementa măsuri excepționale, precum restricționarea exporturilor de energie și deconectarea planificată a consumatorilor în caz de criză prelungită. Ministerul Energiei va coordona măsurile, iar Comisia pentru Situații Excepționale va asigura gestionarea eficientă a crizelor.
În plus, autoritățile vor organiza anual exerciții de simulare a crizelor și vor dezvolta interconexiuni suplimentare cu rețelele energetice din țările vecine pentru a crește stabilitatea sistemului. Aceste măsuri fac parte dintr-un plan mai amplu, susținut de Uniunea Europeană și vor fi revizuite periodic pentru a răspunde noilor riscuri.
Citiți mai mult:
Nemulțumiri pe fondul compensațiilor pentru energie: 70 mii de moldoveni excluși din lista categoriilor vulnerabile
Pe Bolea îl poți scoate din Ministerul Agriculturii, dar Ministerul Agriculturii din Bolea – niciodată!
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber. Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.