Vești bune de la ODIMM pentru cei care vor să-și inițieze o afacere

Vești bune pentru cei care vor să-și inițieze o afacere. Ministerul Economiei,  în parteneriat cu Organizația de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, au făcut o prezentare a gamei de produse și programe pe care le au pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii pentru anul curent.

Astfel, în 2022, din bugetul de stat vor fi alocate 140 de milioane de lei pentru susținerea afacerilor.

Dumitru Pîntea, director interimar ODIMM: „Angajamentele noastre pentru 2022 nu este doar de a implementa programele de stat, avem planuri de a revizui aceste programe și condițiile de acces a IMM-urilor la ele. De asemenea, ne focusăm pe fortificarea capacităților ODIMM de a evalua cât mai bine dosarele, capacități ce țin de guvernanță, transparență, resurse umane și informaționale, ca să avem o organizație care, într-adevăr, poate veni în suportul IMM-urilor în timp rapid și util.”

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu  a menționat că în acest an, prin intermediul ODIMM vor putea beneficia de granturi peste 1000 de întreprinderi mici și mijlocii.

Iar Dumitru Pîntea, director interimar al Organizației de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, a făcut o totalizare a proiectelor implementate în ultimul timp de instituția pe care o conduce.

Dumitru Pîntea, director interimar ODIMM: „Pe parcursul ultimelor două luni, statul a acordat un ajutor nerambursabil sub formă de granturi în volum de 61 milioane de lei, pentru un număr de 297 de beneficiari de granturi, în cadrul diferitor programe de stat pe care ODIM le implementează. În același timp, circa 60 de întreprinderi mici și mijlocii au beneficiat de garanții de stat pentru creditele contractate de la instituțiile de stat partenere.” 

Cele mai accesate programe sunt: Pare 1+1; Start în Afaceri; Femei în Afaceri.

Potrivit directorului interimar ODIMM, în 2022 vor fi implementate câteva programe noi: A doua șansă; Digitalizare; Clustere; Turism rural; Întreprinderi sociale.

Pentru implementarea acestor programe, vor fi alocate 35 de milioane de lei. Dar suma ar putea crește datorită suportului oferit de Uniunea Europeană, USAID și alte organizații internaționale.