Vernisajul vinului: artă și istorie vinicolă

Vernisajul Vinului – un eveniment dedicat promovării producătorilor autohtoni atât în țară, cât și peste hotare, dar și a culturii consumului responsabil de vin, a revenit după o pauză de doi ani.

Această sărbătoare a reunit vinificatori de renume, dar și producătorii mici de vinuri, divinuri și spumante.

Totodată, vizitatorii evenimentului au avut posibilitatea să savureze băuturi premiate la cele mai importante concursuri internaționale.  

Ruxanda Lipcan, vinificator: ”Vernisajul Vinului este un bun prilej pentru a ne revedea, spun eu, după o lungă pauză cu consumatorii noștri fideli și chiar și cu consumatori noi care, abia au descoperit vinurile noastre. Neapărat, în anul care vine o să uimim consumatorii noștri cu ceva noutăți de la Cramă, produse absolut noi, interesante. Doar că, zic eu, mai întâi să apară, după care le prezentăm frumos și vom face probabil și o lansare pentru cei mai fideli consumatori.”

Nicolae Tronciu, vinificator: ”Ne străduim cu ajutorul Vernisajului și cu ajutorul partenerilor de la Oficiul Național Vița de Vie și de la USAID să ne promovăm. Le mulțumim lor și suntem la a III-a ediție astăzi aici.”

Igor Carlașuc, vinificator:”Pentru consumatori venim cu noi cupajuri de vin alb, denumirea nu le dau, o să vină o surpriză pentru toți iubitorii de vin. Mai avem și vin din riesling care, tot dorim sa-l expunem publicului larg, pentru a înțelege stilistica rieslingului din Moldova. Avem succes remarcabile pe piața din Statele Unite ale Americii, în Paraguay, în Brazilia și țările Europene ca Marea Britanie, Polonia și altele.”

Cea de-a XVIII-a ediție jubiliară cu genericul ”Magia Vinului Divin” a adunat în acest an peste 70 de producători locali.

Diana Lazăr, director industria turismului și a filierei vitivinicole, Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova: ”Este o ocazie deosebită pentru ei să-și întâlnească consumatorii, să se promoveze, iar ceea ce avem aici, este de fapt și o simbioză între vin ca și produs al viticulturii și vinificației, dar și un produs al culturii, al artei. Vernisajul Vinului nu de aceea și are această denumire de Vernisaj, pentru că punem în valoare autorii vinului, vinificatorii, dar și consumatorii, de fapt consumatorii de artă, de cultură.”

Elizaveta Breahnă, director interimar, ONVV: ”De fiecare dată, venim cu ceva nou, suntem foarte bucuroși că după doi ani de pauză, în sfârșit, noi toți ne vom simți bine. Avem un număr record 74 de vinării, dintre care 31 sunt mici producători, 10 producători de divin. Suntem inundați de produse bune de calitate”.

Scott Hocklander, directorul misiunii USAID Moldova: ”USAID va continua să susțină acest sector pentru că, avem un proiect în valoare de 50 de milioane de dolari. Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală care va ajuta atât sectorul agricol, dar si cel al turismului și vinului. Astfel, ne asumăm angajamentul de a face cunoscut vinul moldovenesc în întreaga lume, pentru că este un sector foarte important pentru Moldova și pentru moldoveni.”

Vernisajul nu este numai o platformă pentru a degusta și a afla noutățile din sectorului vitivinicol, dar și pentru a socializa. 

Daniela Jitaru, degustător autorizat de ONVV: ” Sunt foarte impresionată, cred că nu numai eu, dar majoritatea publicului care este prezent în această seară. O seară absolut minunată, cu oameni frumoși. De fiecare dată, la Vernisajul Vinului vin cu plăcere enormă, pentru că eu activez în jur de două decenii în acest domeniu și iubesc acest domeniu, iubesc ceea ce fac și evident că vin la acest eveniment cu inima deschisă.”

Larisa Jitari, vizitator: ”Sunt absolut fermecată și fericită că văd atâta lume, sala este plină de oameni frumoși, pe o bună parte îi cunosc și mă bucur să ne revedem, deoarece Vernisajul Vinului era un eveniment nu doar de a servi vin și a cunoaște vinurile noi care apar, dar și a socializa.”

Tradițional această sărbătoarea este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului cu susținerea USAID, cu suportul Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.