Noul instrument de suport antreprenorial, susținut din bugetul de stat și fondurile Uniunii Europene, este direcționat pentru solicitanții care desfășoară activități antreprenoriale în turism sau sectoare conexe, cu potențial pentru organizarea de activități turistice în sate, comune și orașe cu o populație de până la 30.000 de locuitori.
Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în RM: „Într-adevăr, aveți perfectă dreptate. În opinia mea, într-adevăr în țara dvs., potențialul adevărat al turismul rural încă nu este pe deplin utilizat, nu este pe deplin valorificat. Ceea ce vedem astăzi este un foarte bun prim pas, dar este un abia prim pas, deoarece, da, într-adevăr se construiește această structură care este necesară pentru turiști, care doresc să rămână peste noapte. Pe de altă parte, cei care doresc să se lanseze într-o astfel de afacere, trebuie să se gândească la activități extra găzduire, cum ar fi de exemplu munci gospodărești. Noi dorim să fim coparteneri pentru ODA și anume ne referim la următorii ani pentru care s-ar investi financiar circa 30 mln de lei, câte 10 mln cu alte cuvinte în fiecare an și anume pentru ceea ce am spus anterior, adică dezvoltarea infrastructurii fundamentale cum ar fi găzduirea și ceea ce am numit anterior, faza a doua.”
Cel puțin 50 de afaceri din domeniul turismului vor putea beneficia de susținere financiară nerambursabilă, în următorii trei ani, prin intermediul “Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului”, lansat la 22 septembrie.
Dumitru Alaiba, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Programul acesta este pentru micii antreprenori în primul rând, din domeniul turismului receptor, dar desigur că este vorba și despre beneficii economice. Or, iată această pensiune schimbă viața la jumătate de sat, pentru că aici lucrează oameni din sat, lucrează oameni din mahală care au un loc de muncă bine plătit și respectiv stau acasă și primesc un ban aici. În același timp, oferim oportunitate și pentru economie, pentru că, doar în anul 2022, cifra de afaceri, veniturile industriei turismului au fost 800 de milioane de dolari, ceea ce este imens, dar are și un potențial de creștere.”
Programul este implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Dumitru Pîntea, director ODA: „Noi astăzi am asistat la evenimentul oficial de lansare a programului de sprijin a întreprinderilor mici și mijlocii din domeniul turismului. Este vorba despre companii care activează în acest sector, care vor să-și dezvolte facilitățile de cazare, facilitățile de alimentație și în general să-și extindă afacerile. Din punct de vedere a eligibilității este eligibilă orice companie care este calificată drept întreprindere mică sau mijlocie. Respectiv, cifra de afaceri nu depășește 100 de milioane de lei, iar valoarea activelor la fel, nu depășește 100 de milioane de lei. Turismul din Republica Moldova a început să se dezvolte accelerat aș spune în ultimii ani, odată ce barierele de tranzit a graniței au fost ridicare. Mulți turiști din diferite țări pot veni în Republica Moldova să viziteze locurile frumoase pe acre le avem. De asemenea, turismul s-a dezvoltat și în convergență cu alte sectoare economice, vedem că sectorul vitivinicol s-a dezvoltat. Avem din ce în ce mai multe vinării care pe lângă activitatea în domeniu viticulturii, își dezvoltă și facilități în domeniul turismului.”
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, a semnat un contract de grant cu Uniunea Europeană de finanțare a programelor de suport ODA, în valoare totală de 8 milioane euro, pentru o perioadă de 3 ani.
Din bugetul total, circa 500.000 de euro, sunt destinați Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, în domeniul turismului rural.