Vaccinarea copiilor de 5 ani e posibilă. Unde și cum se face?

Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, cu risc de complicații grave de la Covid-19, vor putea fi vaccinați de la 1 august în Israel, au declarat miercuri oficiali din domeniul sănătății din statul ebraic, potrivit AFP.

 

Într-un document publicat marți, ministerul israelian al sănătății a dat undă verde fondurilor de asigurări de sănătate pentru vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani care sunt „expuși unui risc semnificativ de boli grave sau deces ca urmare a „infecției cu noul coronavirus”.

 

„Aceasta este o autorizație specială și fiecare vaccinare va fi studiată de la caz la caz”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al ministerului pentru AFP. „Această autorizare intră în vigoare la 1 august”, a adăugat el.

 

„Vaccinarea (tuturor) copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani nu este recomandată în această etapă”, a adăugat ministerul, subliniind că a fost rezervată celor mai vulnerabili copii.

 

Aproximativ 55% din populația Israelului a fost complet vaccinată datorită unei campanii masive lansate la sfârșitul lunii decembrie, după un acord cu gigantul farmaceutic Pfizer.

 

La începutul lunii iunie, autoritățile au extins vaccinarea la tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani.