Pentru miercuri, 24 martie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează ninsori pe arii extinse în mai multe raioane ale țării. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 10 m/s. Timpul va fi determinat de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală.
La nord, noaptea, mercurul din termometre va coborî până la -5°C, iar ziua, va atinge +4°C.
În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși -4°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +5°C.
La sud, minima va fi de -3°C, iar maxima va urca până la +6°C.
În următoarele zile, temperaturile vor crește. Pe alocuri vor cădea precipitații.