Unde sunt amplasate astăzi punctele mobile de imunizare împotriva COVID-19

Potrivit Primăriei Chișinău, pe data 21 octombrie, în intervalul orelor 10:00-18:00, cele 2 puncte de vaccinare mobile se vor afla în următoarele locații: troleibuzul va fi în sectorul Botanica, bd. Traian, 23/1, adiacent bar „Bulvar”, iar autobuzul se va deplasa în comuna Băcioi, Independenței 125/1, adiacent Primăriei.

Tipurile de vaccin disponibile sunt: AstraZeneca, Pfizer, Sinopharm și Johnson & Johnson. Cetățenii au posibilitatea de a se imuniza la cele două puncte de vaccinare mobile până la sfârșitul lunii octombrie. Oamenii pot identifica ușor unitățile, după inscripțiile pe partea exterioară a acestora, în susţinerea Campaniei de vaccinare antiCOVID-19.